Motivație, perseverență, succes!
Consider că o modalitate bună de a ne dezvolta personal sunt clipurile motivaționale sau urmărirea psihologilor, psihoterapeuților, antrenorilor ori a sportivilor dar și a oamenilor care ne inspiră. Dezvoltarea personală contează mult și reprezintă un mare avantaj în viața de zi cu zi.
Din aceste clipuri motivaționale îți poți forma propriile idei, iar marele avantaj este că ai acces zilnic la un nou set de informații ce te pot ajuta pe viitor. Ca de exemplu, eu urmăresc de câțiva ani motivaționale, dar mai pronunțat anul acesta, efectiv mi-am schimbat gândirea, mă maturizez, m-am dezvoltat și încă învăț.
Cât trăim învățăm, dar trebuie să fim deschiși la nou, să ne selectăm atent sursele din care preluam informațiile dar și persoanele pe care le urmărim.
Viața e scurtă, să ne dezvoltăm căutând experiențe noi și să facem din fiecare moment o experiență de neuitat, o amintire, o lecție. Ai zâmbit azi?
Te invit la citit, îți doresc spor și dezvoltă-te alături de mine. Te salut, cu drag, Alex!
Dacă îți dorești să mă susții în această călătorie, poți dona cu ajutorul link-urilor de mai jos:
Sau IBAN:
Nume titular: Dogariu Florin-Alexandru
Cont: RO36 BRDE 280S V610 0570 2800
Moneda: RON
Sursă imagini: Google imagini
Comentarii
Trimiteți un comentariu